Nu mai stau de ceva vreme în lanurile de orez. Am zis să fac o mișcare care să mă aducă mai aproape de cine sunt eu cu adevărat. Omul de lângă alți oameni, nu cel care revine sporadic în viața lor. Așa că m-am mutat în sânul Ubudului. Aici mă simt mult mai conectat cu Bali, ca să fiu sincer.
Am toate studiourile aproape, warungurile sau atracțiile principale. În plus, comunitatea este mai aproape ca nicicând în zonele noastre de întâlnire.
Ieri am ieșit pe stradă și, când mă pornesc la plimbarea de dimineață, adulmec ușor mirosurile de bețișoare parfumate care parcă ardeau mai intens decât alte dăți. Scrutez perimetrul și văd foarte multe flori pe stradă aduse în scop ritualic, oameni care se rugau în propriile lor magazine și de colo, colo câte o ceremonie. Am înțeles că este vorba de Buda Cemeng.

Sărbătoarea Buda Cemeng cade mereu într-o zi de Miercuri. Buddha, în limba sanskrită înseamnă Minte și se referă la planeta Mercur. Mercurul patronează ziua de Miercuri. Cuvântul “Cemeng“ derivă dintr-un termen care desemnează întunericul sau luna nouă – o fază de întoarcere către interior, de scufundare în apele subconștientului. Mulți localnici spun că această zi este „momentul ideal pentru a curăța karma care afectează banii, recoltele și belșugul”.
Tradiția afirmă că, în această zi, energia pământului este în repaus subtil, ca și cum respirația materiei însăși se întoarce spre interior. Aceasta creează o fereastră sacră prin care ofertele ritualice (canang sari) și intențiile de prosperitate sunt primite mai direct de spiritele protectoare și de strămoșii din linia familială.
Obiceiuri populare în ziua de Buda Cemeng:
-
Ofreceri pentru abundanță: Balinezii creează ofrande speciale din flori, frunze de palmier, orez și monede, pe care le lasă în fața caselor sau în templele de familie.
-
Ritualuri pentru afaceri: Proprietarii de magazine sau întreprinderi mici oferă „banten” (pachețele sacre) către energia locului pentru a atrage prosperitate.
-
Curățarea simbolică a obiectelor de valoare: Unii spală sau afumă portofelele, banii, sau chiar cardurile bancare cu fum de tămâie naturală, în credința că astfel se elimină karma stagnării.
-
Post sau dietă ușoară: Se mănâncă simplu, pentru a lăsa mai multă energie disponibilă proceselor subtile ale conștiinței și ale intenției.
Semnificația mai profundă
Buda Cemeng este, așadar, și o zi a decuplării de la atașamentele negative legate de lipsă, de gândirea de tip „nu este destul”, și de schemele interioare de autosabotaj economic. Este o zi pentru a contempla:
“Care este primul gând pe care îl am atunci când primesc bani? Este el înrădăcinat în recunoștință și bucurie – sau în frică și vinovăție?”
Mercur sau Hermès, este patronul comerțului, afacerilor, deci se află în strânsă legătură cu circulația energiei în Univers. Corespondența sa qabbalistică în arborele Sefirot se află în sfera a opta a lui Hod (Gloria) care corespunde arhanghelului Rafael și răspunde la numele divin: Elohim Tzabaoth. Banii, ca și alte energii, sunt o frecvență care nu trebuie încorsetată și reținută ci trebuie să circule liberă în Univers.
În zilele de miercuri, poți medita asupra sigiliului arhanghelului Rafael / planeta Mercur din cardurile “Șoaptele îngerilor“ și te poți conecta cu energia zilei. Deasemenea, poți extrage câteva întrebări pentru a te deschide spre răspunsuri mai complexe despre șabloanele tale repetitive și blocante.

