Creierul tău nu face diferența între trecut și viitor, ci proiectează constant înainte folosind ceea ce a fost deja trăit și repetat suficient de mult încât să devină familiar și sigur pentru sistemul tău nervos. Aceste structuri interne sunt rețele neuronale, tipare construite prin repetiție, întărite de experiențe și stabilizate în timp până când devin modul tău implicit de a percepe realitatea și de a reacționa la ea.

Ceea ce simți ca fiind viitorul nu este, de cele mai multe ori, ceva nou, ci trecutul care se reactivează într-o altă formă, prin aceleași reacții, aceleași emoții și aceleași decizii automate pe care le-ai învățat la nivel profund.

Corpul păstrează aceste tipare adânc în trunchiul cerebral și în coloană, acolo unde răspunsurile de supraviețuire sunt stocate și activate înainte ca mintea să aibă timp să intervină sau să le schimbe. Șocurile emoționale care nu au fost procesate complet creează bucle emoționale, circuite rămase deschise care continuă să consume energie și să influențeze reacțiile tale fără să fie conștientizate în mod direct.

Reziduurile emoționale rămân active în sistemul nervos, asemenea unor datorii neînchise, care cer în mod constant o formă de finalizare și care mențin aceleași tipare vii în experiența ta de zi cu zi.

Din acest motiv, aceleași tipare revin în viața ta sub forme diferite, prin aceleași tipuri de relații, aceleași reacții în situații similare și aceleași stări interioare care par imposibil de schimbat doar prin voință.

Sistemul tău nu face altceva decât să încerce să finalizeze ceea ce a fost întrerupt, să închidă cicluri rămase incomplete la nivel somatic și să restabilească un echilibru pe care nu a reușit să îl atingă în momentul inițial.