Visul Cu Ingeri

Mă trezisem într-o lume complet diferită pe care o recunoșteam fără să o fi cunoscut vreodată.

Lângă mine pluteau niște ființe necunoscute și, totuși, prezența lor îmi părea mai familiară decât propria respirație. Simțeam acel fir subtil și invizibil care te leagă de ceva ce ai numi, fără să stai pe gânduri, „acasă”.

Eram încă adolescent când am pășit pentru prima oară în acel loc tainic – cu o arhitectură impresionantă care nu semăna cu nimic din ceea ce știam. În jurul meu: lumini, străluciri incandescente, finețuri misterioase, clădiri suspendate care sfidau gravitația, un cer plin de stele care părea strain de cel pe care îl contemplasem în nopțile senine la țară.

Două prezențe s-au remarcat imediat: Raguel și Klopek, doi gardieni angelici. Chiar dacă erau asexuați, primul era mai feminin iar cel de-al doilea, avea o aură mai bărbătească. Era lesne de perceput polaritatea energiilor lor. Păreau copii, totuși deloc imaturi. Înțelepciunea lor se întrecea cu cea a maeștrilor din Himalaya. Raguel și Klopek erau ființe interdimensionale, trimise, poate, cu o misiune: să deschidă o punte de comunicare între lumile noastre. Aveau o aură albastră, intensă ca un crepuscul de vară. Erau mai scunzi decât oamenii – undeva la 1,55 metri – dar străluceau într-un azuriu imaculat  cu o măreție care depășea orice măsură.

Așa a început totul…

… Aura lor albăstruie vibra ușor, ca o ceață luminoasă în jurul trupurilor delicate și fusiforme. Ochii lor, mari și curioși, păreau să pătrundă dincolo de aparențe, căutând în adâncul ființei mele ceva ce nici măcar eu nu știam că există. Esența. Sentimentul de plenitudine.

Purtau costume ciudate, speciale, ca și cum ar fi fost vii, fuzionând cu pielea lor — materiale inteligente, capabile să răspundă la fiecare mișcare subtilă a corpului. Gurile lor erau micuțe, aproape simbolice. Nu mai foloseau de multă vreme vocea pentru a comunica. Acolo, își trimiteau gândurile direct de la unul la altul, ca niște șoapte de lumina care traversau libere spațiul.

Ființele din acea dimensiune evoluaseră în așa fel încât își transmiteau ideile prin telepatie și intenție.

Renunțaseră la hrana solidă – ”cu cât este mai rafinată calea de hrănire cu atât mai mult și trupul se spiritualizează.”, spuneau ei.

Ei erau ghizii mei spirituali, prezențe care, deși păreau venite dintr-o altă lume, am înțeles că nu veneau dintr-un alt plan sau de pe altă planetă, ci dintr-un viitor îndepărtat, un orizont temporal unde umanitatea evoluase într-o formă pe care mintea noastră actuală abia o poate concepe. Din acea dimensiune, ei se făceau vizibili în momentele noastre, aducând cu ei ecoul unei transformări radicale care se va petrece la un momentdat.

În această versiune a viitorului, trupurile lor deveniseră aproape eterice, mijlocul era subțirel, longilin, pentru că nu mai aveau nevoie de funcțiile greoaie ale digestiei. Organele sexuale dispăruseră, iar procreerea se realiza printr-un act al minții, printr-o sinteză de gânduri, intenție și lumină. Gurile, odinioară poarta vorbirii și a hranei, se micșoraseră, devenind aproape simbolice, căci comunicarea lor era pur telepatică, iar energia de care aveau nevoie venea direct din câmpurile subtile ale existenței.

Text preluat din următoarea mea publicație: ”Cartea Îngerilor. Vol 1. Mica Lucrare:  Purificarea Karmei Elementale și Învățătura Secretă a Îngerilor Cardinali”